dincolo de adevar mai este ceva

antonioni

„Thomas: Don’t let’s spoil everything, we’ve only just met.

Jane:       No, we haven’t met. You’ve never seen me.

BlowUp (1966) – directed by Michelangelo Antonioni

Fotografia/imaginea video nu mumifica prezentul si nici nu dezgoleste realitatea. Nu este o alternativa superioara sau mai etica a memoriei individuale. Nu este o emancipare a memoriei fata de subiectivitate. Lumea surprinsa pe o pelicula nu este nici mai usor de patruns si nici mai mimetica decat cea a unui pictor sau scriitor.

Stim ca dincolo de imaginea aratata exista o alta care se apropie mai mult de realitate, iar dincolo de aceasta inca una si inca una, pana la adevarata imagine a realitatii, absoluta, misterioasa, pe care nimeni nu o va vedea vreodata, sau poate pana la descompunerea oricarei imagini, a oricarei realitati.

A vedea este o munca extraordinar de grea si nu se intampla atat de des. De obicei, suntem siguri ca vedem, dar nu putem fi siguri ca ceea ce vedem este real.

“Unul din cele mai frumoase si mai importante filme din cite s-au realizat de la fratii Lumière pina astazi. Nu-i vorba numai de interpretare, imagini si culori, toate splendide, ci mai ales de temele unei pelicule pe care as numi-o, fara a sovai, ecranizarea Dialogurilor lui Platon. Teme intru totul platoniciene: adevarul, esenta, realitatea. Carora li se adauga una specifica vremurilor noastre: limitele vazului, concurenta ce fac acestui simt al nostru procedeele optice artificiale, respectiv fotografia si izotopii ei.

Blow up detine in limba engleza doua intelesuri: explozie, developare (fotografica). Filmul le evoca pe amindoua. Poate si pentru ca developarea este si ea o explozie: trecerea de la negativ la pozitiv, de la virtual (latent) la manifest (realizat). Si aceasta chiar e tema extraordinarei opere (capodopere ar fi mai exact) a regizorului italian (care a folosit peisaje londoneze, actori englezi si graiul lui Arthut Conan Doyle): sintem oare in masura, cu simtul vazului, sa detectam pe de-a-ntregul realitatea, ne este ea pe deplin accesibila? Sau ne aflam victime nestiutoare ale unui cimp vizual bine ingradit? […]

Blow up este o cautare – a quest spun englezii –, o cercetare, o cale, un drum lung spre adevar, analog celui strabatut in legendele medievale de cavalerii ce se silesc a gasi Graalul. (Paralel si vadit fiind o ancheta gen Sherlock Holmes.) Aparatul fotografic este chemat in ajutorul ochiului in nadejdea ca prin developari succesive ale unei portiuni din ce in ce mai redusa a imaginii se va descoperi ceea ce vazul nu poate prinde.

La drept vorbind eroul filmului este aparatul de fotografic (ori varianta lui: camera cinematografica); asa incit Blow up este un film care vorbeste despre el insusi, o marturisire epistemologica a celei de-a saptea arte, o auto-analiza, o naratiune imagistica in genul romanelor ironice unde autorul se da pe fata, o aprofundare a capacitatii imaginii de a scotoci in complexul realitatii, de a dezvalui realitatea mai precis si mai virtos decit ochiul omenesc. In cele din urma se constata ca nici unealta nici vazul nu pot deslusi concretetea pina la capat si-i smulge secretul. Solutia o da incheierea platoniciana a intrigii politiste: trecerea de pe meleagurile sensibilului pe acelea ale esentelor. Partida de tenis jucata cu palete, dar fara mingi simbolizeaza (– intreaga lucrare este de altfel neintrerupt simbolica –) lumea ideilor arhetipale, a “modelelor”, a epurelor. Numai aici isi afla misterul de nu solutia in orice caz deznodamintul, iar fotograful-detectiv linistea. Linistea, linistirea, iesirea din iuresul poftelor si intimplarilor, din servitutea carnii si a obiectelor. […]

Sub podoabe formale de mare stalucire se ascunde si pulseaza o tema strict filozofica. De la ea porneste autentica forta de seductie: problema dezghiocarii realului dintre aparentele si iluziile care o acopera si confrunta puterea noastra vizuala cu limite certe. […]

E, fireste, necesar ca spectatorul sa depuna si el un efort: al desprinderii substantei dintre atitea farmece, ornamente si ispite cromatice, sonore, picturale. Sint, toate, menite a-l retine, a-l reduta, a-i devia atentia, a-i ingreuna (spre a nu-l speria) acceptarea caracterului ontologic al unei opere de arta. In acest sens, Blow up constituie confirmarea unei mai vechi afirmatii potrivit careia frumosul este ipostaza finala si suprema a insusi adevarului.

Sufletul mult agitatului ins de la sfirsitul nostru de veac dobindeste multa desfatare prin Blow up: departe de a fi un film pentru o “societate de consum” sau o feerie cromatico-politista, e un prilej de meditatie grava si se inscrie fara doar si poate in rindurile nu putinelor expuneri parafilozofice ale vremii. Iata un film care aminteste nuvelele filozofico-politiste ale lui G.K. Chesterson si se arata vrednic de a fi incadrat in filozofia ca povestire promovata la noi de Constantin Noica.

Referitor la fotografie si la camera cinematografica, insa, care-i solutia? Ca ele, intocmai ca toate celelalte arte, ca orice artefact, sint strins legate de viata: nu imitind-o, nu situindu-se in pozitie de rivalitate cu ea, nu supunindu-i-se slugarnic, ci intensificind-o, daruindu-i un plus de putere, o plus-valoare fascinatorie, developindu-i virtualitatile. Aceasta chiar este si arta: un soi de blow up, o developare a vietii. Si o explozie, care ii dezgoleste esentele, alcatuirile ocultate, spre uimirea si fermecarea fericitului receptor al miracolului.

Cit despre eventuala intrebare: nu este fortata si deci suparator de nefireasca transpunerea in limbaj filozofic a unor imagini cinematografice? ii raspund citind aceste citeva cuvinte din Phaidonul lui Platon (vorbeste Socrate): “Cineva, vazind un lucru, ori auzindu-l, ori percepindu-l cu vreun alt simt, ajunge sa cunoasca nu numai acel lucru, ci sa conceapa si ideea unui altul, ceva care este obiectul unui alt fel de stiinta.” Cinematografia, filozofia, detectarea: modalitati, doar, ale cugetului, ale destoiniciei omului de a vedea cit mai deslusit lumea si de a si-o reprezenta mai coerent, mai cutremurator. Fosnetul parcului-padure: murmurul perpetuu al daimonului cunoasterii.” (N. Steinhardt)

Anunțuri

~ de AlinaT pe 15/12/2006.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: