Karol Beffa si F.W. Murnau

karol-beffa

De origine poloneza, Karol Beffa s-a nascut la 27 octombrie 1973 la Paris.  Tatal sau este lingvist si logician, mama sa este matematician ca pregatire, lingvist si etnolog ca profesie.

Intrat primul la Şcoala Normală Superioară de la Ulm, Karol Beffa studiază istoria (licenta), engleza (masterat), filosofia (masterat la Univ. Cambridge), matematica (absolvent al Şcolii Naţionale de Statistică şi Administraţie Economică.) Acceptat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris în 1998, obţine aici nu mai puţin de opt premii. Mai mult, el predă la Universitatea Paris  IV Sorbon, apoi la Şcoala Politehnică, iar în anul 2003 obţine titlul de doctor în muzicologie, susţinând o teză de doctorat despre opera lui György Ligeti. Ca pianist, Karol Beffa susţine în mod regulat concerte, realizând acompaniamentul muzical pentru lecturi de texte şi filme mute, precum şi concerte de improvizaţie muzicală pe teme sugerate de public, fiind unul dintre puţinii pianişti din Europa care propun acest gen de spectacol.

Este şi compozitor: operele sale au fost interpretate în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Japonia de ansambluri celebre precum „A Sei Voci”, „la Maîtrise de Radio France” sau „Cambridge Voices”.

La Iasi, in data de 29 octombrie 2009, Karol Beffa a concertat la Sala Atelier a Universitatii de Arte „George Enescu”. Aflat in Romania la invitatia Aliantei Franceze de aici, artistul a ilustrat muzical celebrul film „Sunrise: A Song of Two Humans”, al maestrului cinematografului expresionist german F.W. Murnau.

sunrise-600

SUNRISE nu a fost prea bine primit in America atunci cand a aparut, in 1927, dar acum este considerat unul dintre cele mai importante, sau chiar cel mai important film mut din istoria cinematografiei. Janet Gaynor, actrita care joaca rolul Sotiei, a castigat primul Oscar acordat vreodata pentru Best Actress. Filmul este faimos pentru modul extraordinar in care s-a lucrat cu camera si iluminarea ingenioasa ce contribuia la construirea atmosferei.

SUNRISE este si primul lung-metraj in care se aude vocea umana. Pana atunci, multe filme inregistrau bucati muzicale si efecte sonore, dar nu si voci umane.

De altfel, SUNRISE este considerat, datorita spiritului sau germanic expresionist, a fi „bunicul” genului  Noir si a marca nasterea rolului de femme fatale din acesta.

Anunțuri

~ de AlinaT pe 31/10/2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: